|
|
Norii rari si albi de vata trec rasfirand lumina de argint ce imapanzea din ce in ce mai mult cerul. Naduful cuprine dintr-o data atmosfera. Sfarsit de iunie.Isi indreapta privirea in zare, unde natura muta si totusi plina de glasuri, imposibila si totusi atat de seducatoare picteaza un tablou care farmeca. Isi ridica ochii spre trecatori. Fiecare e adancit in treburile sale. Fiecaruia ii pasa doar de el.
"Oare toti oamenii sunt asa?"…"De ce sunt asa de ciudata?"…"Nu esti…"…"Crezi?"…"Poate…iti e or de tatal tau?"…"Da…."…"Ar trebui sa ai prieteni…"…"Nu pot…sunt noua…eu nu-mi pot face prieteni…nu stiu cat stau aici…" Vorbeam cu mine…vorbeam cu dublura mea…cu mine cea din interior…cu sora mea geamana, cu inima…vorbem cu mine insasumi...
Timpul trecea. O zi calda de vara…pierduta in noianul amintirilor si al viitorului. Intr-un tarziu ma hotarai sa ma ridic. Amurgul aproape ca se nastea din apele line, punea o umbra usor albastrie, usor rosiatica, pe neclintitele intinderi, care acum devenisera pustii. Scoate din gentuta verde pal, o vedere, o fotografie, o amintire ce s-a strecurat ca o otrava. Albia raului lenes, seamana cu larga viata a unora. Totul se intuneca. Ai fi zis ca te aflii sub o imensa bolta de templu, in care nu mai strabatea inlauntru lumina ogviala a cerului. Dupa ce inspirai inca odata aerul curat de padure, probabil, singurul loc in care mai era curat din acest mare oras, formai un numar, si la cateva minute o masina afla in fata mea. Soferul iesi din masina si imi deschise politicos portiera. Eu intrai lenesa si sma rezemai de geamul fierbinte. Parul negru ca abanosul, depletit si lasat sa cada in cascade de bucle pe umerii goli, ochii negrii, buzele rozalii aprins, ma faceau sa par un inger. Inchise ochii si atipi pentru cateva minute. Ma trezi bruscata, si cu o durere groaznica la picior si la cap. Imi dusei mana la frunte, apoi la ochi privindu-o. Ma uitai in jurul meu. Vedea crengile unui copac imans patrunzand prin geamuri, iar pe sofer intins si sangerand. Scosei din nou telefonul, si suna la salvare. Nu ma ganeam la ea. Parca durerea mea era imposibila. Dupa cateva minute in care asteptai salvarea si incercai sa-i stearga mana soferului se sange, eram intr-un pat de spital, cu o perfuzie in mana, si cu 2 asistente langa mine. Pe usa intra un domn inalt, iar langa el era o femeie. Era mama . Incercai sa deschida ochii mai bine, dar eram bandajata, asa ca ii inchisei la loc. Vocea lina a doctorului se auzea in toata incaperea ca un ecou. Incerca sa-i explice mamei indurereate, ca fata nu avea decat cateva zgarieturi, si ca se va face bine, dar are nevoie de odihna. Cuvintele acestea nu o linistira doar pe mama, ci si pe mine, care adormii cu zambetul pe buze, simtind mana mamei cum ma mangaia pe obraz. Peste cateva ore, ma trezi bulversata. Abia acum imi dadeam seama de ce se intamplase cu adevarat. Nu mai aveam perfuzia, iar piciorul nu ma mai durea. Ma simteam ametita. Noaptea se mai limpezise si cerul plin de stele incepuse sa alunge intunericul gros. Norul gandurilor mele s-a spulberat cum se impratie storlul speriat de pasari. Incet incet incepusem sa analizeze fiecare lucru ce ma inconjra. Ma plimbai prin salonul rece. Pe o masuta, un buchet de flori, cu un biletel. Il citi :"La multi ani! Desi e ziua ta, esti in spital. Sa te faci bine cat mai repede. Cu drag, Bill fratele tau."Alaturi, o cutie cu bomboane pe care scria"Aceste bomboane sa te indulceasca asa cum ne-a indulcit pe noi venirea ta pe lume. Cu drag, fratele tau Tom.". Bulversata, ma uitai prin camera. Nu era ziua mea. Nu aveam frati. Vazui intr-un colt, un pat. In el, dormea cineva. Ma asezai pe margine, si vazui ca era o fata. Nu vrusei sa o scoal, desi cand ma ridicai, aceasta se scula si ea, aprinzand lumina unei veioze din apropiere.
_______________________________________
^ - ^
(◕ฺ‿◕ฺ✿ฺ )ゞ 花 ふたつ の おとめ 私のメロディー愛カム 私はアメリカのように歌うため
7フィートの¨美久
☆☆☆☆☆
|
|
